BET
16992.22
0.12%
BET-TR
35256.78
0.12%
BET-FI
60314.98
0.44%
BETPlus
2509.88
0.12%
BET-NG
1214.58
-0.02%
BET-XT
1447.96
0.16%
BET-XT-TR
2970.58
0.16%
BET-BK
3128.86
0.27%
ROTX
37298.92
0.08%


Bittnet Group a înregistrat venituri consolidate de 40 de mil lei în prima jumătate a anului 2019

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Conform unui comunicat al companiei, la 30 august 2019, Bittnet (BNET), o companie de IT listată pe iata AeRO a Bursei de Valori București, a înregistrat o creștere de 72% a veniturilor față de perioada similară a anului trecut, atingând o cifră de afaceri de 39.8 milioane lei.

Prima jumătate a anului 2019 a fost, de asemenea, pozitivă pentru acționarii emitentului, întrucât acțiunile BNETau înregistrat o activitate sporită de tranzacționare, iar capitalizarea de piață a ajuns la 200 de milioane lei.

Ambele linii de business ale Grupului au crescut în S1 2019 – IT training cu 127%, ajungând la 5 milioane lei, iar serviciile de cloud și integrare cu 66%, până la 35 de milioane de lei.

Din companiile care fac parte din grup, veniturile Bittnet au crescut cu 40% față de semestrul I 2018, în timp ce Dendrio, integratorul IT&C a obținut rezultate mai mult decât duble, înregistrând o cifră de afaceri de 25 milioane lei, față de 11 milioane lei în primul semestru din 2018.

Elian a menținut rezultatele comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, înregistrând 1,3 milioane lei, o scădere de 4% față de semestrul I 2018, în timp ce Equatorial a înregistrat o primă jumătate a anului puternic, crescându-și veniturile de 2.5 ori, ajungând la 1.5 milioane lei.

Profitabilitatea Bittnet a crescut cu 1.5 milioane lei la nivel de EBITDA, pana la 1.2 milioane in S1 2019, ceea ce a redus pierderea neta a Emitentului de la peste 1 milion lei din S1 2018 la 70 mii lei in S1 2019.

Managementul își menține previziunile și așteaptă pentru întregul an 2019, venituri consolidate de 130 milioane lei și un profit net de 3.5 milioane lei.

Ne bucurăm ca într-o primă jumătate de 2019 plină de provocări operaționale, care a inclus mutarea echipelor Crescendo și Elian, extinderea spațiului de birouri, integrarea activității Crescendo în modelul Dendrio, am reușit totuși o creștere de peste 60% a veniturilor din Integrare și Cloud.

Pe lângă aceasta, linia de business training a înregistrat o dublare a veniturilor, bazata pe noile produse din portofoliu, DevOps și programming.

Performanța generală la nivel de grup este în conformitate cu modelele istorice noastre și ne dă încredere pentru a doua jumătate a anului, care până în prezent în istoria companiei, a fost întotdeauna mai bună decât prima”, a declarat Mihai Logofătu, CEO Bittnet Group.

CITESTE SI:  Sphera Franchise Group intenționează să distribuie un dividend special dacă își va realiza bugetul pe acest an

Pentru a doua jumătate a anului 2019, Bittnet Group intenționează să introducă o serie de produse noi pe piață. În septembrie 2019, Bittnet Training va lansa o platformă de „learning as a service”, iar Equatorial intenționează să lanseze două jocuri noi în al patrulea trimestru din 2019 – Oligopoly, despre perspicacitatea în afaceri (business acumen) și White Hat, joc pentru specialiști IT.

În ceea ce privește activitatea pe piața de capital, acțiunile BNET au înregistrat o activitate crescută, capitalizarea de piață crescând de la 58 milioane lei la aproximativ 200 milioane lei la 30 iunie 2019.

Din punct de vedere al lichidității, acțiunile BNET au fost din nou cele mai tranzacționate pe piața AeRO, cu aproximativ 15 milioane de acțiuni BNET care și-au schimbat proprietarii în perioada specificată, având o valoare totală a acțiunilor tranzacționate estimată la 23.5 milioane lei.

Ca o comparație, în primul semestru al anului 2018, valoarea totală a acțiunilor tranzacționate a fost de doar 3.3 milioane lei.

Lichiditatea tuturor celor 4 emisiuni de obligațiuni corporative ale Bittnet, BNET22, BNET23 BNET23A și BNET23C s-a ridicat în prima jumătate a anului 2019 la 3.3 milioane lei. La 30 iunie 2019, Grupul Bittnet avea peste 1000 de acționari și peste 500 de deținători de obligațiuni.


 

[ajax_load_more]