BET
17022.82
0.3%
BET-TR
35320.28
0.3%
BET-FI
60420.83
0.62%
BETPlus
2514.74
0.32%
BET-NG
1215.73
0.08%
BET-XT
1449.48
0.26%
BET-XT-TR
2973.69
0.26%
BET-BK
3128.6
0.26%
ROTX
37369.73
0.27%


Indicele BET a atins maximul anului pe fondul creșterilor din luna aprilie. BCE păstrează dobânda, EUR coboară

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

BET, principalul indice al Bursei de Valori Bucuresti, a inregistrat astăzi a șaptea sedință de creștere consecutivă pe fondul atenuarii zgomotului venit dinspre mediul politic si a inchis la 8.304,90, plus 0,04% față de ședința precedentă.

Ceilalti indici au inregistrat evolutii mixte, cuprinse intre -0,37% pentru BET-NG si +0,06% in cazul BET-BK. Din păcate, lichiditatea a continuat să scadă, valoarea totală a tranzacțiilor de azi fiind de doar 21,8 milioane lei (4,59 milioane euro), mai putin de jumătate față de media curentă care se apropie de 10 milioane de euro.

Conform brokerilor de la Prime Transaction, din cadrul indicelui BET, cresteri de peste un procent au inregistrat titlurile Bursa de Valori Bucuresti (BVB) +1,37% si MedLife (M) +1,10%, la polul opus aflându-se actiunile Digi Communications N.V. (DIGI) cu o depreciere de 1,60%.

Evoluție companii BET. Sursa BVB

Principalele stiri de piață

• Actionarii Nuclearelectrica au aprobat azi in AGEA, Acordul Investitorilor in forma preliminara cu privire la Unitatile 3 si 4 de la CNE Cernavoda ce urmeaza sa fie incheiat intre China General Nuclear Power Corporation si CGN Central and Eastern Europe Investment (RO) CO.S.A. si Societatea Nationala Nuclearelectrica SA. Astfel, Acordul Investitorilor in forma preliminara prevede infiintarea societatii de proiect (JVCo) avand drept scop limitat sa fie singura platforma tehnica si operationala pentru dezvoltarea ulterioara a Proiectului, dupa aprobarea si incheierea Acordului Investitorilor. Noua companie de proiect (JVCo) va avea, la infiintare, un capital social de 90.000 lei, urmand ca prin majorare de capital sa se ajunga la echivalentul maxim de 4.080.000 EUR, cu mentinerea cotelor de participare in actionariat de 51% CGN si 49% SNN, conditionat de aprobarea si incheierea Acordului Investitorilor, respectiv a documentului final al tranzactiei asa cum este prevazut in Strategia Revizuita. Sursa BVB

CITESTE SI:  Rezultate companii tech SUA: Microsoft și Alphabet depășesc estimările pe fondul creșterii serviciilor cloud și AI

• Transelectrica are un nou preşedinte şi anunţă aprobarea unei finanţări europene nerambursabile de 31 mil. euro pentru proiectul Gutinaş-Smârdan. Mircea Coşea, 77 de ani, profesor la Academia de Studii Economice din Bucureşti, a fost ales preşedinte al consiliului de supraveghere al Transelectrica, companie cu o capitalizare de 1,55 miliarde de lei. Sursa Prime Transaction

• Producția totală de hidrocarburi a Petrom a scăzut cu 5,5%, în primul trimestru. Producția totală de hidrocarburi a Petrom (SNP) a fost de 153 mii bep/zi, în primul trimestru din acest an, față de 162 mii bep/zi, în perioada similară de anul trecut, scăderea fiind de 5,5%, conform unui raport transmis Bursei de Valori București. Sursa Prime Transaction

BCE păstrează dobânda, EUR coboară

Astazi, Banca Centrală Europeană a venit cu o decizie așteptată de piețe și a menținut rata pentru depozite la 0.4%, iar dobânda de politică monetară la 0%. Guvernatorul Mario Draghi a anunțat că vor rămâne la aceste repere joase cel puțin până la finalul anului 2019.

Moneda unică europeană a avut, la anunțarea deciziei la ora 14.45, o reacție foarte scurtă favorabilă, pierzând ulterior teren pe parcursul conferinței de presă a lui Draghi. Riscul unei recesiuni rămâne scăzut, a precizat acesta, cu toate că riscurile la adresa parcursului actual sunt orientate descendent.

De asemenea, Draghi vrea să disperseze ideea că ar fi tolerată inflația scăzută, dorința fiind de a ajunge la țintă stabilă fără întârziere. Cu toate acestea, se pare că nu este o presiune rapidă de a ieși din actuala politică, care include o reorientare spre abordare stimulativă odată cu demararea programului TLTRO III din toamnă. Pentru moment, după o ajustare rapidă dar nu anormală, trendul ascendent al EURUSD continuă, suportul pe termen scurt fiind la 1.1230. Sursa XTB


 

[ajax_load_more]