BET
15926.46
-0.54%
BET-TR
33043.53
-0.54%
BET-FI
58339.18
-0.34%
BETPlus
2364.53
-0.53%
BET-NG
1140.72
-0.65%
BET-XT
1364.01
-0.51%
BET-XT-TR
2798.19
-0.51%
BET-BK
2991.27
-0.48%
ROTX
35570.46
-0.47%



OTP Asset Management și-a crescut activele cu peste 5% și numărul de investitori cu 8% în ultimul an

Autor: Financial Market
Timp de citit: 3 minute

OTP Asset Management România, un jucator de talie medie pe piata locala a fondurilor de investitii, a ajuns la active administrate de 667 milioane lei, în creștere cu peste 5% față de anul precedent, mărindu-și numărul de investitori cu 8%, față de 2016.

Clienții OTP și-au exprimat preferința către fonduri cu componentă de acțiuni, mai mult decât media industriei fondurilor de investiții din România. OTP Global Mix, fond diversificat pe piețele globale de acțiuni și obligațiuni, a încheiat anul cu un număr de 2,8 ori mai mare de investitori decât la final de 2016, în condițiile în care și-a triplat activele administrate, ajungând la active de 32 milioane lei.

Anul 2017 a fost un an de excepție pentru majoritatea activelor riscante tranzacționate pe piețele financiare. Astfel, au avut de câștigat portofoliile de acțiuni, fie că ne referim la fondurile de acțiuni, diversificate sau de Absolute-Return administrate. OTP AvantisRO a obținut un randament de 21.15%, mizând pe piața locală a acțiunilor și a beneficiat atât de oportunitățile oferite de companiile plătitoare de dividende, cât și de tranzacționarea noilor corporații listate la Bursa de Valori București.

FDI OTP Global Mix a adus celor care au deținut unități de fond în anul 2017 un câștig de 8.13%, fiind cu atât mai de apreciat, cu cât acesta a înregistrat un randament de 7.96% și în anul 2016.

OTP Premium Return a înregistrat un câștig de 6.17%, în condițiile unui risc mediu și a unei investiții pe termen de minim 1 an.

Tema inves­tițională care a adus companiei cel mai mare câșt­ig pe portofoliile internaționale de acțiuni a fost cea legată de polit­ica administrației Trump de a convinge marile corporații americane să producă din nou acasă, fapt care a impulsionat foarte mult dezvoltarea tehnologiei și a automa­tizării.

De asemenea, marii „coloși” din tehnologie FAANG (Facebook, Amazon, Apple, Netflix, Google) au condus raliul în anul 2017, iar această evoluție a făcut ca și celelalte sectoare economice din S&P 500 să îi urmeze.

Dan Popovici, CEO OTP Asset Management

În condițiile în care acțiunile americane sunt din punct de vedere al mul­tiplilor la maxime istorice, este de așteptat ca pe parcursul anului să existe momente de vola­ilitate ridicată. O corecție de aproximativ 10% pentru indicele S&P 500 poate avea loc pe parcursul anului. Cu toate acestea, în condițiile în care rezultatele financiare ale companiilor sunt în creștere, iar economia mondială înregistrează performanțe solide, ne așteptăm să închidem anul cu valori ale principalilor indici bursieri internaționali peste nivelurile actuale,” a declarat Dan Popovici, CEO OTP Asset Management România .

CITESTE SI:  Vânzările rezidențiale ale One United Properties ating o valoare record de 274,9 milioane de euro în 2023, în creștere cu 63% față de 2022

În ceea ce privește portofoliile de obligațiuni, atât din cadrul fondurilor diversificate, de Absolute-Return, cât și de obligațiuni, principala temă inves­tițională a anului 2017 a fost creșterea economică și revenirea inflației, atât în România, cât și în SUA.

De asemenea, pentru Zona Euro, OTP Asset Management a mizat pe o revigorare a creșterii economice și o creștere cu „pași mărunți” a inflației. Pentru a crește randamentul fondurilor, compania a ales riscul de credit în fața riscului de dobândă.

În România era așteptată creșterea inflației și a randamentelor la obligațiunile de stat în RON, de aceea administratorul de fonduri a decis reducerea ponderii obligațiunilor de stat în a doua parte a anului, conservând randamentul obținut până atunci.

Deși vola­tilitatea a fost scăzută în 2017, ținând cont de profilul clienților OTP, compania a preferat prudența, alegând sacrificarea unor randamente potențiale, pentru protejarea investitorilor conservatori. Cu toate acestea, fondurile administrate de OTP Asset Management au obținut performanțe solide, cu mult superioare instrumentelor clasice de economisire.

Credem că expunerile pe acțiuni din domeniul financiar bancar european și american vor fi câști­gătoare pe parcursul anului 2018”, apreciază reprezentanții companiei.

Rotația din companii de t­ip Growth în companii de t­ip Value va continua, cel puțin în prima jumătate a anului 2018. Chiar dacă acțiunile americane, în ansamblul lor, sunt, în termeni relat­ivi, scumpe, considerăm că anumite companii de t­ip Growth pot oferi potențial de creștere, în condițiile în care rezultatele financiare ale acestora sunt pe un trend puternic ascendent.

Dividendele companiilor listate la BVB rămân o temă inves­tițională preferată pe piața locală. De asemenea, experții OTP Asset Management consideră că domeniile serviciilor medicale și bunurilor de consum discreționar au potențial de creștere. În ansamblul pieței locale, compania se așteaptă ca randamentul adus de către dividende să fie mai ridicat decât aprecierea de capital.

Cu sprijinul Fundației Dreptul la Educație, vom continua să ne îndreptăm atenția către activități de educație financiară, în arii cât mai diverse, pentru a contribui la susținerea și creșterea numărului de investitori în fonduri de investiții per total, cât și a diversificării acestora în fonduri cu componentă de acțiuni, acestea fiind cele care aduc potențiale randamente semnificative. Istoria ne-a demonstrat că investițiile diversificate sunt cea mai simplă cale de protejare împotriva inflației”, conchide CEO-ul OTP Asset Management Romania .


 

[ajax_load_more post_type=”post” button_label=”Mai multe articole”]