Viitorul buget european post-2020 și impactul asupra Politicii Agricole Comune și Politicii de Coeziune. Ce ar însemna pentru România și ce putem face? (I)

Autor: Aurelia-Ioana Chereji – Consultant fonduri europene pentru agricultură

Dacă la momentul apariției analizei precedente discuțiile privind fondurile alocate politicii agricole comune și politicii de coeziune în cadrul viitorului Cadru Financiar Multianual post-2020 erau încă în etapa probabilităților (deși cu șanse foarte mari de a vedea o scăderea a lor, după cum am arătat la acel moment) în acest moment inevitabilul s-a produs.

Proiectul de buget al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, prezentat în data de 2 mai 2018, marchează o performanță negativă. Sub pretextul modernizării bugetului UE și al Brexit-ului am asistat la o scădere a importanței alocate celor două politici de mai sus „retragerea Regatului Unit necesită reduceri de aproximativ 5 % atât în cadrul programelor politicii agricole comune, cât și în cadrul programelor politicii de coeziune, dat fiind că acestea dețin cea mai mare pondere în bugetul UE”

Propunerea nu este deloc una bună pentru România întrucât afectează direct cele două politici europene care aduceau cele mai multe fonduri în România.

Prin afectarea politicii de coeziunii România riscă să se îndepărteze și mai mult de obiectivul de convergență economică, influențand de asemenea și procesul de aderare la zona euro. Reducerea fondurilor pentru agricultură riscă să afecteze producătorii interni și siguranța alimentară.

Ce avem de făcut? În opinia mea România ar trebui să înceapă o campanie activă de lobby îndreptată împotriva oricărei reduceri a bugetului, fie și cu un procentaj modic, pentru a evita pe viitor alte reduceri potențial mai mari. Va trebui să identificăm acele alianțe necesare, cu state care ne împărtășesc temerile și problemele pentru păstrarea statu-quo-ului.

Faptul că România va deține Președinția Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019 este o șansă pentru a soluționa favorabil această situație. Se impune să pregătim studii și simulări care să arate faptul că reducerea finanțării acestor politici nu va duce decât la consecințe negative pentru ansamblul Uniunii.

Mai mult este necesar să venim cu soluții proprii care să ofere o altă viziune, să cedăm în anumite capitole pentru a păstra ceea ce contează. Nu trebuie să uităm că adoptarea bugetului se face pe bază de unanimitate și România este un actor important în Uniune care la rândul său trebuie să fie de acord cu orice reducere de alocări.

În al doilea rând România ca stat trebuie să propună criterii clare de alocare a resurselor, pentru a evite orice noi condiționalități care nu au legătură cu realitatea din teren, ci care încearcă impunerea unor criterii artificiale de alocare. De exemplu nu ar fi recomandabil să condiționăm la nivel european fondurile pentru coeziune sau agricultură (problemă tehnică) de respectarea statului de drept (aspect politic).

În al treilea rând este necesar să simplificăm și mai mult mecanismele naționale de alocare și monitorizare a acestor fonduri. Consultanța agricolă va trebui întărită pentru a avea o capacitate efectivă de a atrage fondurile respective. O rată de absorbție sporită nu poate fi decât un argument în plus în favoarea menținerii alocărilor curente.

Situația nu este încă clarificată și totul se joacă la momentul actual. O concentare a eforturilor actorilor implicați la nivel național și european ar fi mai mult decât binevenită în condițiile în care România este un stat beneficiar net al alocărilor comunitare, beneficiile nefiind însă strict locale sau naționale ci având consecințe pozitive la nivel european.