BET
16992.22
0.12%
BET-TR
35256.78
0.12%
BET-FI
60314.98
0.44%
BETPlus
2509.88
0.12%
BET-NG
1214.58
-0.02%
BET-XT
1447.96
0.16%
BET-XT-TR
2970.58
0.16%
BET-BK
3128.86
0.27%
ROTX
37298.92
0.08%


Bittnet majorează capitalul social în vederea implementării unui Stock Option Plan

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Bittnet (BNET) anunță decizia de majorare de capital pentru a implementa planul de incentivare a
persoanelor cheie, un Stock Option Plan (SOP).

Majorarea de capital se va realiza prin emiterea unui număr de 3.477.967 acțiuni comune, nominative, dematerializate, de valoare egală și cu o valoare nominală de 0,1 lei fiecare, în contul deținătorilor de opțiuni, persoane cheie în conformitate cu planul de incentivare.

Stock Option Plan-ul companiei Bittnet a fost aprobat de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din 28.04.2016. Este pentru prima dată în istoria pieței de capital din România când un Stock Option Plan al unei companii listate este realizat prin majorare de capital și nu prin răscumpărarea de acțiuni din piață.

Ca rezultat al acestei operațiuni, capitalul social al Bittnet se va majora cu suma de 347.796,70 lei, iar
capitalurile proprii vor crește adițional cu suma de 3.584.392,30 lei – prime de emisiune. Conform
SOP2016 un număr de 18 persoane au primit dreptul, dar nu obligația, de a achiziționa de la Bittnet
acțiuni la un preț per acțiune echivalent cu o capitalizare a societății de 7.800.000 lei. În cursul anului
2018, cele 18 persoane au exercitat această opțiune.

Bittnet a avut posibilitatea de a răscumpăra acțiuni din piață sau să opereze o majorare de capital prin care să emită către persoanele cheie un număr de acțiuni care să echivaleze, la prețul pieței, cu valoarea financiară a opțiunii.

Suplimentar față de accesul la resurse umane de calitate fără costuri lunare, sau la costuri lunare sub prețul pieței, această derulare a programului de incentivare, SOP2016, creează pentru Bittnet un beneficiu dublu din punct de vedere al cash-flow-ului și al poziției financiare.

CITESTE SI:  Cum pot companiile să folosească Piața de capital ca sursă de finanțare?

Pe de o parte, pentru a finaliza planul de incentivare, Bittnet nu a fost nevoită să se decapitalizeze prin răscumpărări de acțiuni din piață. Pe de altă parte, capitalurile proprii cresc cu suma de 3.932.189 lei, fără a genera vreun dezavantaj pentru acționarii minoritari, a declarat Cristian Logofătu, CFO Bittnet.

Valoarea opțiunii, care se constituie în creanță asupra Bittnet, a fost certificată prin raport de expertiză
contabilă extrajudiciară. Numărul de acțiuni nou emise a fost determinat în conformitate cu prevederile
Legii 31/1990, a Legii 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață și cu
Regulamentul ASF nr. 5/2018. Astfel, numărul de acțiuni a fost stabilit prin împărțirea creanței la prețul
din piață al acțiunilor BNET în perioada dintre 6 februarie 2018 și 5 februarie 2019.

Datorită faptului că prețul per acțiune este egal cu prețul pieței, operațiunea este neutră pentru acționarii care nu sunt incluși în majorare, aceștia putând achiziționa acțiuni suplimentare din piață la același preț. Pentru a finaliza procesul, Bittnet va depune, în perioada următoare, toate diligențele în vederea implementării acestei operațiuni de piață, adresându-se Oficiului National al Registrului ComerțuluiAutorității de Supraveghere Financiară, Bursei de Valori București si Depozitarului Central.

Pentru mai multe informații puteți consulta Raportul Curent despre această operațiune, disponibil pe
website-ul Bursei de Valori București si aici.

Nu uita, daca vrei sa iti testezi cunostintele in domeniul pietei de capital, poti incepe chiar acum, parcurgand Quiz-ul de aici. Mult succes si nu uita sa impartasesti rezultatele si cu prietenii tai pe Facebook!


[ajax_load_more]