BET
17248.67
1.1%
BET-TR
35788.89
1.1%
BET-FI
60034.67
-0.49%
BETPlus
2546.69
1.09%
BET-NG
1230.94
0.64%
BET-XT
1466.46
0.87%
BET-XT-TR
3008.56
0.87%
BET-BK
3161.61
0.76%
ROTX
37851.62
1.08%




AQUILA finalizează achiziția Romtec Europa SRL ca urmare a aprobării de către Consiliul Concurenței

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

AQUILA (simbol bursier AQ), lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România și Republica Moldova, cu 30 de ani de experiență în această industrie, a obținut avizul favorabil din partea Consiliului Concurenţei pentru preluarea Romtec Europa SRL („Romtec”) și a finalizat tranzacția cu o valoare totală de 3,2 milioane de euro.

Cătălin Vasile, CEO AQUILA:
Finalizăm prima achiziție de la listare și ne bucurăm să extindem grupul prin preluarea Romtec, o companie cu 30 de ani de experiență în producția de lichide și aerosoli pentru întreținerea autoturismelor.

Prin această primă investiție într-o capacitate de producție ne dorim să contribuim la dezvoltarea industriei locale și să ne diversificăm portofoliul cu produse din peste 20 de branduri fabricate în România. AQUILA împreună cu echipa Romtec vor continua dezvoltarea de produse și branduri noi, în linie cu obiectivele de creștere a afacerii anunțate anterior.

Florin Miron, fost asociat majoritar Romtec Europa:
România poate fabrica produse de calitate, inovatoare, iar intrarea companiei în familia AQUILA este cea mai bună cale pentru Romtec să treacă la nivelul următor de creștere.

Experiența în producție de peste 30 ani și capacitatea de inovare a Romtec în acest sector de piața, împreună cu forța comercială a AQUILA sunt ingredientele optime în construirea unui lider de piață local, și apoi regional, în producția de lichide și produse de cosmetică pentru întreținerea autoturismelor.

În conformitate cu planul de preluare, Romtec va continua să își desfășoare activitatea ca entitate separată. În perioada imediat următoare, cele 2 organizații se vor concentra asupra schimburilor de expertiză și resurse, cu scopul de a identifica toate sinergiile și a crea beneficii comune valoroase.

CITESTE SI:  Norofert încheie un acord de distribuție a produselor sale pe piața din Statele Unite

Romtec, companie românească cu experiență de 30 de ani în producția de lichide și aerosoli pentru întreținerea autoturismelor, are un portofoliu de peste 20 de branduri dezvoltate în România, printre care Jet Xpert, Clima Xpert și Brake Xpert, și deține o unitate de producție în Iași.

Produsele companiei sunt prezente pe rafturile a peste 1.000 de puncte de desfacere de pe întreg teritoriul ţării, de la marile lanţuri de retail, până la benzinăriile de la frontiere.

Compania desfăşoară activităţi de producţie şi comerciale în următoarele domenii: fabricarea de lichide pentru întreţinere auto, în ambalaje de tip „stand-up bag”; fabricarea de aerosoli (spray-uri) cu produse proprii sau pentru terţi; fabricarea de șervețele umede și fabricarea de antigel.

AQUILA a încheiat primele 9 luni din 2023 cu afaceri în creștere, susținute de segmentul de afaceri distribuție, care a generat aproximativ 94% din cifra de afaceri a companiei.

Veniturile AQUILA au depășit 1,7 miliarde de lei în primele 9 luni ale anului 2023, o creștere de aproximativ 14% față de aceeași perioadă a anului 2022. Profitul net al companiei a ajuns la 70 milioane de lei, un avans de 9%.

Rezultatele financiare pentru anul 2023 vor fi publicate în data de 29 februarie 2024.