BET
17945.67
-0.42%
BET-TR
39087.78
-0.41%
BET-FI
59082.89
-0.12%
BETPlus
2659.55
-0.43%
BET-NG
1274.69
0.06%
BET-XT
1530.46
-0.46%
BET-XT-TR
3281.13
-0.45%
BET-BK
3340.69
-0.54%
ROTX
39414.27
-0.41%

CITR: fabrica de ulei Mândra din Bârlad, cu o istorie de peste 100 de ani, a fost cumpărată cu 1.8 mil euro

Autor: Financial Market
2 min

CITR, liderul pieței de insolvență și restructurare din România, a tranzacționat, în urma unei licitații, activele agroindustriale ce compun fabrica de ulei Mândra în valoare de 8.960.000 milioane lei (aproximativ 1.8 milioane euro).

Pachetul de active, vândut de CITR din rolul de administrator judiciar, al Mândra SA, societate aflată în reorganizare, include Fabrica de Ulei Mândra și bunurile imobile și mobile aferente.

Tranzacționarea fabricii Mândra este un pas important și, totodată, o continuare a eforturilor noastre de a găsi investitori cu o viziune amplă asupra viitorului business-urilor din România, care își doresc să pună în valoare activele achiziționate, cu scopul de a genera mai departe, valoare în economie.

Fabrica de ulei aflată în patrimoniul Mândra SA, un punct foarte important pe harta agroindustrială a României, a avut un rol istoric semnificativ în prelucrarea și distribuirea produselor agricole și a derivatelor agroalimentare.

Potențialul activelor vândute nu este însă limitat la dezvoltarea industriei agricole, ci oferă multiple alte posibilități de transformare, extindere sau utilizare a spațiului pentru domenii noi, variate”, declară Florin Constantin, Partener CITR.

Activul vândut, compus din teren în suprafață de 21.317 mp, clădiri, anexe imobiliare, utilaje, echipamente și linii tehnologice aferente fabricii oferă posibilitatea de utilizare în domeniul procesării uleiului, precum și în alte scopuri industriale sau chiar dezvoltarea de proiecte imobiliare comerciale, de retail, rezidențiale sau mixte.

Fabrica de Ulei Mândra se află într-o zonă ușor accesibilă a județului Vaslui, în proximitatea surselor de materie primă situate în Vaslui, Iași, Botoșani, Suceava, Neamț și Bacău, precum și Republica Moldova, o poziție cheie din punct de vedere logistic.

Vânzarea pachetului de active a fost realizată prin licitație publică la o valoare de piață de peste 90%, după ce companii importante din industrie și agribusiness la nivel local și național au manifestat interes și au luat parte la licitație.

Istoria fabricii de ulei Mândra
Mândra SA Bârlad provine din fosta Întreprinderea de Ulei Republica Bârlad și a luat ființă ca fabrică de ulei, în 1911, pe teritoriul actual, ca urmare a inițiativei marelui industriaș român Nicolae Malaxa, având la început doar prese hidraulice acționate cu abur produs de o locomotivă.

De atunci, fabrica a trecut constant prin procese de modernizare și retehnologizare. În zilele noastre, fabrica este recunoscută pentru calitatea produselor și serviciilor furnizate, creatoare a mărcilor de ulei Floris și Clariol.

În primăvara anului 2018, fabrica de ulei din Bârlad s-a confruntat cu un incendiu care a distrus peste 80% din Secția de Presare, afectând atât echipamentele tehnologice de producție cât și clădirea. Din acest punct a început declinul financiar al companiei.