BET
17060.94
-0.35%
BET-TR
35399.37
-0.35%
BET-FI
60331.28
0.1%
BETPlus
2519.24
-0.35%
BET-NG
1223.09
-0.09%
BET-XT
1453.84
-0.25%
BET-XT-TR
2982.66
-0.25%
BET-BK
3137.7
-0.03%
ROTX
37445.35
-0.36%




Subscrierea obligațiunilor emise de Județul Cluj a fost încheiată cu succes

Autor: Monica Preda
Timp de citit: 3 minute

Consiliul Județean Cluj anunță încheierea cu succes a subscrierii obligațiunilor în valoare de 75.680.000 euro, emise de județul Cluj în cadrul unui plasament privat derulat de consorțiul format din BT Capital Partners, Alpha Bank și Raiffeisen Bank.

Maturitatea împrumutului este de 10 de ani, cu scadență în 2033 și cu o opțiune de răscumpărare anticipată în anul 2029. Obligațiunile emise de județul Cluj s-au suprasubscris, fiind lansate ordine cumulate pentru cumpărarea a 1.216.020 obligațiuni reprezentând 160,6% din totalul emisiunii. Marja cuponului este 325 bps p.a. peste EURIBOR 6m, situându-se sub limita maximă a intervalului propus, datorită interesului mare al investitorilor.

Emisiunea a fost adresată investitorilor calificați, dintre care au cumpărat cu precădere băncile, dar s-a observat un interes crescut și din partea asset managerilor și a fondurilor de pensii.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Ne bucurăm că plasamentul obligațiunilor emise de județul Cluj a fost un succes, cu atât mai mult cu cât suntem primul județ din România care emite obligațiuni în ultimul deceniu. Rata mare de suprasubscriere și interesul crescut al celor care au dorit să cumpere aceste obligațiuni sunt dovada certă a încrederii de care ne bucurăm în rândul investitorilor. Fondurile rezultate din emisiunea de obligațiuni vor fi folosite pentru finanțarea ambițiosului program de investiții al Consiliului, care vizează obiective de interes local, regional și chiar național, pe multiple axe vitale de infrastructură: sănătate, educație, drumuri sau cultură.”

Fondurile rezultate din emisiunea de obligațiuni vor fi folosite pentru finanțarea proiectelor de investiții derulate de Consiliul Județean Cluj, aflate în diferite stadii de implementare, precum: modernizarea a peste 160 de km de drumuri județene componente ale rețelei TEN-T din nordul Transilvaniei, dotarea cu aparatură medicală a spitalelor clujene, edificarea unui nou sediu pentru Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, etc. De asemenea, o parte din totalul emisiunii de obligațiuni va fi folosită pentru refinanțarea datoriei publice existente.

Valentin Miron, Director General VMB Partners, consultantul financiar al Consiliului Județean Cluj pentru această emisiune:”Apreciem interesul în creștere al fondurilor de investiții și fondurilor de pensii pentru astfel de instrumente. Deși băncile sunt mai familiarizate cu raportările financiare ale UAT-urilor și cu interpretarea rezultatelor și a performanțelor financiare ale acestora, am văzut cu ocazia acestui plasament la Cluj că și fondurile de pensii și asset managerii au început să aibă încredere și să investească în infrastructura publică de care avem atâta nevoie”.

Daniela Secară, Director General BT Capital Partners: ”Într-o tranzacție istorică, am condus un efort comun de a promova și intermedia prima finanțare prin piața de capital a Județului Cluj. Suntem deosebit de mândri de interesul investitorilor calificați și de rezultatul plasamentului privat pentru emitent. Sprijinul și încrederea oferite în acest fel Consiliului Județean Cluj pentru a-și continua și amplifica programul de investiții constituie un exemplu de urmat, atât ca metodă cât și ca execuție, de către alte autorități locale. Rămânem dedicați planurilor viitoare ale emitentului și avem convingerea că aceasta este confimarea unei noi inițiative de succes pentru județ și pentru piața locală de capital”.

Nicoleta Ruxandescu, Director Unitatea de Investiții și Piețe de Capital Alpha Bank România: “Este salutar faptul că autoritățile publice locale au reînceput să se orienteze către piața de capital pentru asigurarea unui mix optim de surse de finanțare pentru implementarea proiectelor proprii de investiții. Emisiunea de obligațiuni efectuată de Județul Cluj a fost foarte bine primită în rândul investitorilor care astfel au ocazia să contribuie indirect la dezvoltarea durabilă a regiunii, fiind totodată un semnal pozitiv pentru potențialul acestui instrument de finanțare. Ne bucurăm că am avut ocazia de a contribui la acest demers alături de Consiliul Județean Cluj, partenerii din sindicatul de intermediere, consultantul emitentului și Bursa de Valori București.”

Iuliana Mușat, Investment Banking Senior Director, Raiffeisen Bank: ”Suntem foarte bucuroși că, în calitate de membru al sindicatului de intermediere, am putut contribui la plasarea cu succes a primelor obligațiuni emise de Județul Cluj. Această realizare reprezintă o dovadă a încrederii investitorilor în capacitatea și angajamentul autorității locale de a gestiona finanțele publice într-un mod responsabil și transparent. Considerăm că obligațiunile nou emise vor consolida poziția financiară a județului, vor spori capacitatea acestuia de a investi în proiecte importante și vor contribui la dezvoltarea economică și socială a comunității locale clujene. Sperăm ca această experiență pozitivă să fie un exemplu de diversificare a surselor de finanțare și pentru alte autorități locale din România.”

Olga Niță, partener Filip & Company, consultantul juridic al sindicatului de intermediere: “Emisiunea de obligațiuni a Județului Cluj reprezintă atât o nouă etapă în procesul de îndeplinire a obiectivelor emitentului în ce privește proiectele sale de investiții, cât și o dovadă a faptului că finanțarea prin piața de capital este tot mai atractivă pentru o plajă largă de emitenți, investitorii devenind adevărați parteneri ai emitenților – în cazul Județului Cluj fiind vorba de un parteneriat pentru construirea unui viitor mai prosper. Ne bucurăm că am putut fi alături de sindicatul de intermediere, precum și de emitent, în acest acest demers și le mulțumim pentru încrederea acordată.”

CITESTE SI:  Studiu Deloitte: Companiile imobiliare din Europa Centrală se așteaptă la o creștere a investițiilor și la îmbunătățirea activității pe piață în acest an