S & P 500: S & P 500 este unul dintre cei mai cunoscuti indici bursieri realizat de catre compania Standard & Poor's pe piata de  capital din Statele Unite ale Americii. S & P 500 măsoară valoarea actiunilor celor mai mari 500 de corporații, în funcție de capitalizarea bursieră, listate la Bursa de Valori din New York - NYSE sau Nasdaq. Indicele este folostit de profesioniștii din domeniul financiar si reflectă evolutia pietei de capital si a economiei americane in general. S & P 500 este considerat ca fiind cel mai precis indicator al performanței acțiunilor americane emise de companii foarte mari, care au o capitalizare de piata de peste 10 miliarde dolari. În timp ce indicele se concentrează pe segmentul de piață cu companii foarte mari (large cap company), este totusi considerat reprezentativ pentru întreaga piață deoarece include o parte semnificativă din valoarea totală a acesteia (peste 90%). Companiile incluse în S & P 500 sunt selectate de Comitetul Index al S & P, o echipă de analisti și economiști de la Standard & Poor's. Initial denumit "Indice Compozit" cand a fost introdus pe piata de capital in anul 1923, acesta a ajuns abia in anul 1957 la un total de 500 de companii cat are si in prezent, printre cele mai importante fiind Apple, Alphabet (compania care detine Google), Microsoft, Amazon, IBM si altele.

Momentum investing: Momentum investing este o strategie de investiții in acțiuni care își propune să valorifice continuitatea tendințelor existente pe piață. Pentru a intra intr-o astfel de investitie, un broker/trader își asumă o poziție de crestere (long) într-un activ cu trend de pret ascendent, sau o pozitie de scădere (short) într-un activ cu trend de pret descendent. Ideea de bază a acestui model este că odată ce se stabilește o tendință, probabilitatea să continue în aceeasi direcție este mai mare decat in directia opusă. Momentum investing este aplicată de unii investitori pentru a profita de tendințele actuale ale pieței si de a beneficia de randamente mai mari decât cele obișnuite. Ca strategie de investiții, aceasta implică cumpărarea de acțiuni care au arătat o creștere constantă a prețurilor pe termen scurt, cum ar fi între ultimele trei luni până la un an, urmată de vânzarea imediată, atunci cand apar semnale de scădere a pretului. Din punct de vedere analitic, investiția momentum pare mai mult o reacție involuntară la schimbările spontane ale prețurilor de pe piață decât o strategie de investiții sănătoasă. Acest lucru se datorează faptului că strategia pare să contrazică înțelepciunea investițională clasică care pledează pentru cumpărarea ieftină și vânzarea scumpă (buy low, sell high).

Rata internă de rentabilitate: Rata internă de rentabilitate, sau RIR (engl. IRR) este o rată de actualizare financiară la care valoarea fluxului de numerar actualizat este egală cu valoarea actualizată a investiției, intr-un proiect. Cu alte cuvinte, atunci cand valoarea netă actualizată (VNA) este zero, se poate spune, teoretic, ca investiția este rentabilă. VNA se calculeaza dupa urmatoarea formulă: Datorita complexitatii calculului, RIR se poate determina fie prin incercari succesive utilizand foaia de calcul din excel, fie apeland la un software specializat. În general, cu cât rata internă de rentabilitate a unui proiect este mai mare, cu atât este de dorit să se realizeze proiectul. Rata internă de rentabilitate poate fi utilizată de asemenea pentru a compara mai multe proiecte potențiale pe care o companie le are în vedere, proiectul cu cea mai mare rata fiind cel mai rentabil. In practica, daca RIR este superioara costului capitalului, se poate spune ca investiția este rentabilă, benchmarkul costului fiind de regula o alternativa fără risc, cum ar fi plasarea banilor intr-un depozit bancar sau in titluri de stat.

Payout ratio: Rata de distribuire a dividendelor (Payout ratio) reprezintă suma dividendelor plătite acționarilor în raport cu suma totală a venitului net pe care compania îl generează, fiind o modalitate adesea utilizată în scopul de a determina sustenabilitatea programului de plată a dividendelor al unei companii. Cu alte cuvinte, rata de plată a dividendelor măsoară procentul din profitul net care este distribuit acționarilor sub formă de dividende, un nivel ridicat înseamnând că firma reinvestește mai puțini bani înapoi în afacere, în timp ce plătește relativ mai mult din câștigurile sale sub formă de dividende. În schimb, un raport scăzut înseamnă că firma reinvestește mai mulți bani în extinderea afacerii sale. În realitate, nu există un număr adecvat care să poată defini un raport ideal de plată, deoarece depinde în mare măsură de sectorul în care operează o anumită companie. Spre exemplu, companiile din industrii precum utilitățile, telecomunicațiile, tind să aibă câștiguri și fluxuri de numerar stabile, fiind capabile să suporte plăți mari pe termen lung. Companiile din industriile sensibile la schimbările economice (precum producătorii de mașini, bunurile de lux și divertisment) prezintă de obicei distribuiri mai mici, ca urmare a vulnerabilității la fluctuațiile macroeconomice. Analizarea istoricului ratei de distribuire a dividendelor unei companii îi ajută pe investitori să stabilească dacă rentabilitatea investiției companiei se potrivește sau nu cu profilul său investitional. Aceștia se folosesc de acest indicator ca să determine care companii se aliniază cel mai bine cu obiectivele lor de investiții, cu portofoliul și toleranța la risc. Atunci când investesc într-o companie, rentabilitatea investiției lor provine din două surse: din dividende și din câștigurile de capital. Investitorii care doresc să obțină venituri recurente din aceste investiții caută de obicei rate mari de plată a dividendelor în alegerea companiilor care vor intra în portofoliul lor. Raportul de plată a dividendelor se calculează împărțind totalul dividendelor la venitul net al firmei: Total dividende / Venit net.  

Profit brut: Profitul brut este profitul contabil pe care o companie îl obține după deducerea costurilor asociate cu fabricarea și vânzarea produselor sale sau costurile asociate cu furnizarea serviciilor. Acesta ajută la demonstrarea profitabilității generale a unei companii, reflectată și asupra eficienței managementului unei companii. Profitul brut poate fi denumit și profit din vânzări sau venit brut. Acesta se află în contul de profit și pierdere, utilizat pentru a determina marja brută a unei companii. Profitul brut îmbracă următoarea formulă: Profit brut = Vânzări nete – Costul bunurilor vândute (COGS). Acesta reflectă doar costul mărfurilor vândute, fiind diferit de profitul net care ia în considerare toate cheltuielile la nivel de companie. Cu toate că cei doi sunt indicatori ai capacității financiare a unei companii de a genera vânzări și profit, aceste două măsuri au scopuri și modalități de calcul diferite. În timp ce profitul brut este calculat prin scăderea costului mărfurilor vândute din venitul net, cel din urmă ilustrează profitul obținut de o companie după ce au fost luate în considerare toate cheltuielile. De asemenea, profitul brut ia în considerare doar costurile specifice produselor care au fost vândute. Profitul brut este util pentru a determina cât de bine își gestionează o companie producția, costurile cu forța de muncă și aprovizionarea cu materii prime. Marja profitului brut este determinată procentual din profitul brut: Marja brută = Profit brut / Venitul total x 100. Acest indicator este util pentru a compara eficiența producției unei companii în timp deoarece prin simpla comparație a profiturilor brute de la an la an sau de la un trimestru la altul o companie se poate înșela, pentru că profitul brut pot crește, în timp ce marjele brute scad.