BET
17362.79
1%
BET-TR
36708.39
0.99%
BET-FI
59256.97
0.72%
BETPlus
2564.36
1%
BET-NG
1238.88
1.07%
BET-XT
1476.03
1.07%
BET-XT-TR
3080.53
1.06%
BET-BK
3200.1
1.6%
ROTX
38110.32
1.02%




Acțiunile Robinhood s-au corectat puternic după ce compania a raportat o scădere a volumului de tranzacționare și a veniturilor

Autor: Tiberiu Porojan
Timp de citit: 2 minute

Robinhood, brokerul de retail care anunța comisioane de tranzactioanre zero inca de la listare, a publicat ieri raportul privind câștigurile din al treilea trimestru care s-au dovedit a fi dezamăgitoare din mai multe puncte de vedere, fapt ce a determinat evoluția cotației să scadă cu peste 14%.

În timp ce compania a raportat o pierdere pe acțiune de 0,09 dolari, trebuie spus că rezultatul a fost influențat negativ de o taxă de 0,11 dolari pe acțiune cauzată de unele probleme de reglementare.

Rezultate slabe au venit si din volumul de tranzacționare, veniturile fiind mult sub așteptări. În plus, Robinhood a raportat un număr de utilizatori activi lunari mai mic decât așteptările analiștilor. Tranzacționarea criptomonedelor a scăzut și ea cu 55% de la an la an.

Listat pe bursa de la New York în vara anului 2021 la un preț pe actiune de 35 de dolari, care la scurt timp a atins un maxim de 55 dolari, evoluția cotației a fost una foarte dezamăgitoare pentru cei care au pariat pe Robinhood. In prezent, HOOD se tranzactionează la puțin peste 8 dolari pe acțiune, o scădere de aprox 76% față de momentul listarii.

Rezultatele din Q3 2023

CITESTE SI:  ANALIZĂ XTB: Inundațiile record au dezvăluit vulnerabilitatea Dubaiului. Pagube uriașe pentru economia mondială după ce viața „s-a oprit” în orașul luxului

• Venituri nete: 467 de milioane de dolari față de 478,9 milioane de dolari așteptat (+29% față de anul precedent în principal datorită dobânzilor nete mai mari, dar in scadere cu 4% față de trimestrul precedent)
• Venituri din tranzacționare: 185 milioane de dolari vs 199,4 milioane de dolari așteptat (-11% an/an)
• Venituri criptomonede: 23 milioane de dolari vs 28,3 milioane de dolari așteptat
• Venituri nete din dobânzi: 251 milioane de dolari vs 253,2 milioane de dolari așteptat
• EBITDA ajustat: 137 milioane de dolari față de 132,4 milioane de dolari așteptat
• Pierdere netă: 85 milioane de dolari
• Pierdere pe acțiune: 0,09 USD
• Utilizatori activi lunar: 10,3 milioane față de 10,8 milioane așteptat (-16% de la an la an)
• Venitul mediu pe utilizator: 80 de dolari față de 82,3 dolari așteptat
• Active în custodie: 87 de miliarde de dolari față de 90,9 miliarde de dolari așteptat

Compania nu a oferit un ghidaj privind evoluția veniturilor sau a câștigului pe acțiune dar estimează cheltuieli operaționale cuprinse între 2,40-2,44 miliarde de dolari, în creștere față de previziunile anterioare.