BET
12580.37
1.19%
BET-TR
23846.77
1.18%
BET-FI
51655.75
1.25%
BETPlus
1876.98
1.18%
BET-NG
938.02
0.67%
BET-XT
1095.07
0.99%
BET-XT-TR
2061.93
0.99%
BET-BK
2296.46
0.81%
ROTX
28055.58
1.27%

Ce s-a discutat la Forumul Economic Mondial: de la încetinire economică la protecționism și război comercial

Autor: Financial Market
Timp de citit: 3 minute

Numerosi șefi de state, experți economici și lideri de afaceri s-au reunit anul acesta la Forumului Economic Mondial din Davos, Elveția, pentru a schimba păreri și puncte de vedere. Pe fondul preocupărilor legate de războiul comercial sino-american, Brexit-ul și o recesiune economică în creștere, întâlnirea din acest an a Forumului a fost marcată de numeroase cereri pentru dezvoltarea cooperării internaționale, se precizează intr-un raport de analiză al Erste Asset Management, compania ce se ocupa cu administrarea fondurilor de investitii al austriecilor de la Erste Bank.

Fondul Monetar Internațional (FMI) a deschis întâlnirea de anul acesta în mod proeminent cu analiza „World Economic Outlook”, avertizând despre o criză iminentă a economiei mondiale. Pe fondul disputei comerciale și al altor incertitudini, perspectivele pentru economia globală s-au diminuat într-o oarecare măsură, arată prognoza actuală a FMI. Estimarea creșterii globale a PIB-ului a fost redusă la 3,5% în acest an și la 3,6% în 2020, față de prognoza de 3,7% din luna octombrie a anului trecut.

CITESTE SI:  Economia României pusă la încercare în 2019

O recesiune globală nu este încă iminentă„, a declarat directorul general al FMI, Christine Lagarde, la prezentarea raportului de la Davos. „Dar riscul unei scăderi mai puternice a crescut cu siguranță„.

Încetinirea pare să aibă loc mai devreme decât era de așteptat„, a declarat directorul adjunct al FMI, David Lipton, pentru Reuters TV. „In timp ce economia se descurcă inca bine, exista numeroase riscuri, de la dispute comerciale pana la conditii de finantare mai dificile„, a spus Lipton.

Cancelarul Germaniei Angela Merkel insistă pe cooperare multilaterală

În acest context, mai mulți șefi de stat au cerut o cooperare internațională sporită și o renunțare la protecționismul in creștere. Cancelarul german Angela Merkel a insistat asupra acordurilor de liber schimb, explicând că Germania este in căutarea unor aliați pentru multilateralism: „Orice altceva ar duce la sărăcie„, a subliniat Merkel, adăugând că ar dori să vadă o reformă a marilor organizații internaționale pentru a reflecta masiv creșterea influenței unor economii precum China sau India.

La randul ei Japonia, care în prezent conduce grupul celor mai mari 20 de țări industrializate și emergente (G-20), s-a exprimat și ea în favoarea consolidării conceptului multilateral. „Japonia este hotărâtă să mențină și să dezvolte o ordine internațională liberă, deschisă și bazată pe reguli„, a declarat prim-ministrul Shinzo Abe la WEF.

Fără a face referire la SUA, Abe a cerut ca încrederea în comerțul internațional să fie restabilită. „Organizația Mondială a Comerțului (OMC) joacă un rol important în calitate de gardian al comerțului liber”. Cu toate acestea, președintele american Donald Trump, văzând modul in care a fost tratată America de către OMC, a amenințat chiar cu retragerea SUA din Organizație.

Vicepreședintele Chinei, Wang Qishan, consideră de asemenea că regimul comercial internațional este serios periclitat, criticând faptul că multe țări se uită din ce în ce mai mult spre interior, ducând la o diminuare a comerțului internațional și a investițiilor, în timp ce unilateralismul, protecționismul și populismul cresc. Wang a descris globalizarea economică drept o „tendință inevitabilă. Acesta a mai subliniat potențialul enorm de utilizat, dacă avantajele competitive ale fiecărei țări ar fi exploatate și legăturile economice consolidate. Ca răspuns la provocările cu care se confruntă lumea, el a declarat că țările trebuie să acționeze împreună și în mod activ.

In schimb, Wang nu a menționat niciodată despre războiul comercial cu Statele Unite în discursul său. O întâlnire programată la Davos pentru a discuta conflictul comercial cu președintele american Trump nu a mai avut loc din cauza anularii acesteia in ultimul moment. De altfel, absența lui Trump nu a fost singulară: nici Președintele Franței, Emmanuel Macron nici Premierul britanic Theresa May nu au participat la reuniunea din acest an datorită problemelor politice interne.

Sursa: Erste Asset Management. Articolul original a apărut aici.

Foto credit: Wef.com