Prospect de emisiune: Prospectul de emisiune un document juridic formal, complex, care oferă detalii despre o ofertă de investiții ce presupune vânzarea unor instrumente financiare (actiuni, obligatiuni, unitati de fond, etc) către publicul larg. În cazul fondurilor mutuale, un prospect conține detalii privind obiectivele, strategia de investiții, riscurile asumate, performanța, politica de distribuție, taxele și cheltuielile de gestionare a fondului. Administratorii de fonduri au obligativitatea de a redacta un prospect de emisiune separat pentru fiecare fond pe care-l gestionează. Un aspect important menționat in prospect este legat de profilul investitorului căruia se adresează fondul, precum și durata minimă recomandată a investiţiilor si regulile de evaluare a activelor. Astfel, un fond monetar sau de obligatiuni este potrivit investitorilor conservatori, care nu sunt dispuși sa-si asume riscuri mari, pe cand un fond de actiuni se adresează in principal investitorilor obișnuiti cu fluctuatiile pietei si randamente ridicate. Prospectul de emisiune al unui fond de investitii este supus autorizării de către Autoritatea de Supraveghere, operațiune prin care se certifică respectarea prevederilor legale în vigoare, dar nu si calitatea plasamentului in valori mobiliare. Politica de investitii a fondului urmareste mentinerea unui nivel de risc pentru investitori astfel incat sa fie compatibil cu obiectivele de administrare si cu orizontul investitional definit in prospectul de emisiune.

Indice STOXX 600: STOXX Europe 600, denumit și STOXX 600, SXXP, este un indice bursier al acțiunilor europene proiectat de STOXX Ltd. Acest indice are un număr fix de 600 de emitenți si este format din companii mici, medii si mari din 17 țări europene, acoperind aproximativ 90 % din capitalizarea bursieră a pieței de capital din Europa (nu se limitează la zona euro). Țările care alcătuiesc indicele sunt Franța, Germania și Elveția (fiecare reprezentând aproximativ 15% din indice), precum și Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda (cuprinzând aproximativ 27% din indice), Irlanda, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania și Suedia. STOXX Europa 600 a fost introdus în 1998, compoziția sa fiind revizuită de patru ori pe an, în martie, iunie, septembrie și decembrie. Indicele este disponibil în mai multe variante valutare (AUD, CAD, CHF, EUR, GBP, JPY, USD). Indicele este licențiat instituțiilor financiare pentru a servi ca bază pentru o gamă largă de produse de investiții derivate, cum ar fi fonduri tranzacționate la bursă (ETF), contracte futures, opțiunile și alte produse structurate la nivel mondial.

Obligațiune: Obligațiunea este un titlu de creanță prin care un emitent autorizat se împrumută de la deținătorii de obligațiuni și este obligat să ramburseze valoarea obligațiunii și dobânda aferentă (numită cupon) la o dată viitoare denumită scadență. Obligațiunea reprezintă, de fapt, un împrumut sub formă de titlu de valoare, dar cu o altă denumire: emitentul de obligațiuni este echivalentul debitorului, deținătorul de obligațiuni este echivalentul creditorului, iar cuponul reprezintă dobânda. În momentul în care un investitor cumpără obligațiuni, de fapt, împrumută bani unui emitent care poate fi o autoritate publică sau o societate comercială. În contul acestui împrumut, emitentul va plăti o anumită rată a dobânzii pe întreaga durată de viață a obligațiunii (până la scadență), iar la scadență va returna și valoarea nominală a obligațiunii. Atât obligațiunile, cât și acțiunile sunt titluri transferabile, diferența dintre cele două fiind aceea că acționarii sunt deținătorii unei cote parte din societatea respectivă, iar deținătorii de obligațiuni sunt creditori ai societății emitente. Tipurile de obligațiuni pentru care se poate opta pe piața de capital din România sunt: obligațiunile corporative, municipale și internaționale. Obligațiunile corporative sunt obligațiuni emise de societățile comerciale, iar obligațiunile municipale sunt titluri de creanță emise de autoritățile locale, regionale și de alte organisme guvernamentale în scopul atragerii de fonduri cu utilitate publică. Obligațiunile internaționale sunt obligațiuni emise într-un anumit stat de către entități din afara statului respectiv.

Politica monetară: Politica monetară reprezintă un ansamblu de acțiuni prin care autoritățile monetare (Banca Centrala) influențează cantitatea de monedă în circulație, nivelul ratei dobânzii, cursul de schimb valutar și alți indicatori economico-monetari. Cea mai importantă decizie a Băncii Centrale în acest sens, este în mod normal legată de rata dobânzii cheie. Orice schimbare pe care o are această rată, afectează la rândul ei ratele dobânzilor băncilor comerciale, care imprumută bani de la Banca Centrală prin operatiuni repo in schimbul titlurilor de stat, in vederea acordarii de imprumuturi consumatorilor individuali sau companiilor. Cu alte cuvinte, orice schimbare in plus sau in minus a acestei dobânzi influențează cheltuielile consumatorilor și cheltuielile cu investițiile. În cazul Băncii Naționale a României, obiectivul politicii monetare este menținerea stabilității prețurilor, prin țintirea directă a inflației intr-un culoar de variatie determinat pe termen mediu. Politica monetară, la rândul său, ajută la susținerea politicilor economice generale care vizează ocuparea integrală a forței de muncă și creșterea economică susținută. În perioade de inflație prelungită și rate scăzute ale dobânzii, băncile centrale pot adopta, de asemenea, măsuri de politică monetară nestandardizată, cum ar fi programele de achiziție a activelor toxice (Quantitative Easing).

Recesiune tehnică: Conceptul de recesiune tehnică a apărut prima dată în anul 1967, fiind introdus de economistul american Arthur Okun. La acea vreme consilierul economic al președintelui Johnson, Okun se confrunta cu zvonul că recesiunea ar putea apărea în anul respectiv, ceea ce ar fi condus la periclitarea câstigării unui nou mandat de președinte al SUA. Astfel, acesta a încercat să găsească o soluție prin care să demonstreze că nu este recesiune și a creat dimensiunea tehnică a acesteia. Definirea dată de Okun pentru recesiunea tehnică constă în scăderea PIB în două trimestre consecutiv. În literatura de specialitate nu există însă o fundamentare științifică a acestei definiții și nu a fost validată de fiecare dată de realitate. De exemplu, recesiunea din SUA din 2001 nu a surprins două trimestre consecutive de scădere a PIB. De asemenea, poate exista situația în care trimestrele 3 și 4 înregistrează o scădere a PIB-ului și pe tot parcursul anului PIB-ul crește. Deci, la sfarsitul anului, conform definitiei lui Okun, se poate spune ca este o stare de recesiune tehnica desi PIB pe tot parcursul anului a inregistrat o crestere si nu valideaza starea de recesiune economică.