
Termenul zilei
Delistarea este procesul prin care o companie listată pe bursă intenționează să se retragă de la tranzacționare in urma unei decizii luată de acționariatul acelei societăți emitente. Astfel, valorile mobiliare înscrise la cota bursei de valori fac obiectul retragerii o dată cu radierea înregistrării lor în Oficiul de Evidenta a Valorilor Mobiliare. Procesul delistarii se face cu acordul Autoritatii de Supraveghere Financiara, care, in urma unei analize, decide dacă valorile mobiliare ale companiei admise la tranzactionare pe o piata reglementată, pot fi retrase datorită unor circumstante speciale pentru care nu mai poate fi mentinută o piață de vânzare-cumpărare. Procesul delistarii constă in principal in derularea unei oferte publice de cumpărare a acțiunilor de la acționarii minoritari, de obicei la un pret fix, urmarindu-se astfel concentrarea detinetii unui procent majoritar (de obicei peste 90%) in portofoliul principalilor actionari. Unele companii aleg să se delisteze atunci când identifică, folosind o analiză cost-beneficiu, faptul că, costurile de a fi listate în mod public depășesc beneficiile asociate. Cererile de retragere de pe o piață reglementată mai apar adesea atunci când societățile sunt achiziționate de fonduri cu capital privat (private equity) urmând a fi reorganizate de noii săi acționari.
Cash flow net = Total intrări de numerar - Total ieșiri de numerar
Fluxul de numerar pozitiv indică faptul că activele lichide ale unei companii sunt în creștere, permițându-i să își plateasca datoriile, să investeasca în continuare in afacere, să restituie banii acționarilor, etc. Fluxul de numerar negativ indică faptul că activele lichide ale unei companii sunt in scadere. Fluxul de numerar este folosit pentru a evalua calitatea veniturilor unei companii, ceea ce poate indica dacă societatea este solvabilă sau nu.
