Absolute return: Aplicat cu precădere in industria fondurilor de investitii dar nu numai, conceptul de absolute return (randament absolut) se referă la castigul total pe care o investitie l-ar putea avea, de-a lungul unei perioade de timp. Absolute return masoară aprecierea in timp a pretului unei unitati de fond (mutual) sau actiuni, avand aplicabilitate chiar si in cazul unui fond de hedging. Spre exemplu, daca o sumă de 10.000 de lei investită in urmă cu un an ajunge in prezent la 11.000 de lei, se poate spune ca a avut o creștere de 10%, in timp ce atingerea unei limite inferioare, ex. 9.500 de lei, se traduce intr-o pierdere de 5%. Strategia absolute return capătă relevanță atunci când este comparată cu strategia relative return. Aceasta analizează performanța unui fond mutual sau a unei acțiuni in relatie cu evolutia unui fond similar / actiune sau a unei referinte cum ar fi un indice (ex. S&P 500). Astfel, chiar daca rezultatul strategiei absolute return ar fi unul pozitiv (ex 5%) dar indicele cu care este comparat ar avea un castig de 7%, performanța relativă ar fi de fapt -2%. Cu toate acestea, randamentul absolut măsoară câștigul sau pierderea înregistrate de un activ sau de un portofoliu, independent de orice standard de referință. Ca strategie de investiții, absolute return urmărește să obțină rezultate pozitive prin utilizarea unor tehnici de gestionare a investițiilor care diferă de fondurile mutuale tradiționale. Metodele de investiții includ utilizarea vânzărilor în lipsă (short selling), a contractelor futures, a opțiunilor, a instrumentelor derivate, a arbitrajului, a pârghiilor (leverage) și a activelor neconvenționale.

Acțiuni ciclice: Acțiunile ciclice sunt titluri de valoare asemeni acțiunilor obișnuite, dar care aparțin unor companii ce isi desfăsoară activitatea in industrii sensibile la schimbările economice. Acțiunile ciclice tind să urmarească îndeaproape evoluția fluctuantă a economiei si sunt caracteristice acelor sectoare care nu produc bunuri de folosinta indelungată, precum industria auto, aeriană, imobiliară, hotelieră, industria ospitalitatii si producatorii articolelor de lux. Atunci cand economia crește, acțiunile acestor companii tind să crească, de obicei mai repede decat media pietei, iar atunci cand economia se află in declin, consumul produselor si serviciilor din aceste categorii urmează o pantă descendentă, cumpărătorii amânând achizițiile. In consecintă, veniturile acestor companii scad si odată cu acestea scade si pretul acțiunilor. Din aceste considerente, acțiunile ciclice tind sa fie mai riscante si mai sensibile intr-o piață volatilă, spre deosebire de actiunile companiilor din categoria "blue chips".

Monopson: Monopsonul, denumit si monopolul cumpărătorului, este un termen economic care definește o structură a pieței, in care un cumpărător mare controlează o parte însemnată a pieței și determină scăderea prețurilor. Cu alte cuvinte, o companie cumpără cea mai mare parte a unei anumite mărfi sau a unui anumit bun, marfă care este furnizată de mai mulți producători din piață. Un monopson apare atunci când o singură firmă are o pozitie privilegiată poziționandu-se de obicei ca singurul cumpărător pentru mai mulți vânzători, având astfel posibilitatea reducerii prețurilor produselor sau serviciilor vânzătorului, în funcție de cantitatea necesară. In situație de monopson economic, vânzătorii se implică adesea intr-un razboi al preturilor pentru a atrage unicul cumparator al produselor, fie prin scăderea acestora fie prin creșterea cantității livrate. Pentru a putea fi catalogată ca monopson, respectiva societate comerciala nu trebuie sa fie concurata de alti cumparatori locali sau straini, iar produsul achizionat trebuie sa fie omogen si sa nu poată fi substituit, cel putin pentru o anumita perioada de timp. Monopsonul anulează concurența economică in sfera cererii dar o mentine in sfera ofertei, fiind clasificat in doua feluri: monopson productiv si monopson comercial, ambele cumparand fie forță de muncă (angajati care vor o slujbă nouă), fie bunuri la pret redus, vanzand ulterior produsele finite la pret de concurență perfectă. Industriile in care pot aparea situatii de monopson sunt de obicei automotive, echipamente militare, industria aeronautică si altele.

Dreptul de preferință: In cazul unei companii listate pe piața de capital, dreptul de preferință se referă la privilegiul pe care acționarii existenti il au in momentul in care o societate își majorează capitalul social, protejandu-i astfel împotriva diluării participației in acea companie. Un drept de preferinta ofera posibilitatea cumparatorului acestuia de a subscrie un anumit numar de actiuni in cadrul majorarii capitalului social al unui emitent. Astfel, acţiunile emise pentru majorarea capitalului social vor fi oferite spre subscriere, în primul rând acţionarilor existenţi, proporţional cu numărul acţiunilor pe care le acestia le posedă in cadrul companiei. Exercitarea dreptului de preferință al acționarilor are loc de obicei doar in cadrul societatilor pe actiuni, fiind de altfel o obligatie legală a acesteia. In general, cand se aprobă majorarea capitalului social de catre Adunarea Generala a Actionarilor, se are in vedere in primul rand stabilirea datei de referinţă care servește la identificarea acționarilor care voteaza si care sunt indreptățiți sa-si exercite orice drepturi ce decurg din hotărârile adunarii. Asadar, actionarii care pot subscrie sau primi actiuni noi sunt cei existenți în registrul acționarilor la data de referință stabilită pentru AGA care aproba majorarea de capital social. In cazul companiilor listate, datorită frecvenței cu care se schimbă acționarii si numarul actiunilor deținute, legea nr 297/2004 a introdus o nouă dată, în plus față de data de referință, mai exact data de înregistrare, fiind data calendaristică stabilită de către AGA care servește la identificarea acționarilor care urmează a beneficia de dividende din acea societate.

Cost of Risk: Costul riscului il reprezintă prețul implicit sau explicit pe care o companie trebuie să îl plătească pentru a-și gestiona expunerile de orice natură. Acesta se compune, în mod obișnuit, din costurile estimate și din pierderile directe sau indirecte generate de activitățile ce tin de controlul pierderilor, finantarea/acoperirea pierderilor și reducerea riscurilor. Cost of risk derivă de cele mai multe ori din natura activitatii de baza a unei companii si este o măsură cantitativă a costurilor totale (pierderi, costuri de control al riscului, costuri de finanțare a riscului și costuri de administrare) asociate cu funcția de gestionare a acestuia, în comparație cu vânzările, activele totale și numărul de angajați ai unei întreprinderi. Scopul unei astfel de comparații este de a determina dacă costurile totale ale funcției de gestionare a riscurilor cresc, scad sau rămân constante, raportat la activitatea economică a întreprinderii. Value of risk, spre deosebire de cost of risk, reprezintă beneficiul financiar pe care o activitate de monitorizare a riscurilor îl poate aduce acționarilor unei organizații. În teoria financiară, toate activitățile pe care o companie le-ar putea întreprinde, de la intrarea pe o piață nouă la dezvoltarea unui nou produs, poartă diferite riscuri, de aceea, determinarea cu acuratete a probabilitatii de aparitie si dimensiunea valorică a acestora, poate conduce la economii importante si la un cost de oportunitate sustenabil.